Suntem încă ființe umane?

Se spune că trăim în secolul vitezei, că am depășit orice bariere, ale spațiului, timpului, biologiei, nimic nu ne mai stă în cale, ne întrebăm doar ce a mai rămas nedescoperit, ce am mai putea studia, ce am mai putea adăuga în palmaresul invențiilor, al descoperirilor revoluționare, ce am ratat, ce nu am exploatat, ce ne-a scăpat printre degetele noastre de cercetători.

E minunat nu, să fii înconjurat de informație oriunde te-ai duce, să ai totul la „un click distanță”, să nu pierzi nimic, să ai totul de-a gata oricând și oriunde. Asta e evoluția, secolul XXI, era tehnologiei, continuați voi cu alte denumiri, sunt multe, vă asigur. Dar în tot acest fenomen care se învârte în jurul nostru ca un carusel, noi unde suntem? Simplu: exact în centru, noi suntem motorul caruselului, noi facem ca totul să se miște, noi suntem consumatorii, fără noi caruselul nu ar exista. Adevărat, dar noi mai existăm? Spiritual, ne mai identificăm cu ceva? Putem spune clar că există ceva ce ne definește? Că ne regăsim în ceva? Că trăim cu adevărat? NU!

Trăim prin intermediul tehnologiei, iar orice urmă a noastră de umanitate, a fost devorată de tehnologia pe care o strângem zilnic în brațe, de dimineață până seara, oricând, oriunde. Discuțiile față în față sunt demodate, e mult mai ușor să vorbești pe Facebook, unde căldura mâinii e înlocuită de răceala și plasticitatea tastelor, iar strălucirea ochilor persoanei din fața ta e înlocuită de lumina monitorului, bineînțeles, cel mai plat, cel mai lat, cel mai performant. Am uitat să spunem cuvinte întregi, ne rezumăm doar la LOL, OMG, sal, preferăm să ne exprimăm stările folosind smiley faces și animații fade, mulțimi de pixeli sau puncte pe hârtie. Cândva ne identificam cu muzica, acum ascultăm doar invenții electronice, fără versuri, fără sens, melodii compuse la minut, cu un mouse și un program piratat de pe internet, iar melodiile cu adevărat bune apar doar ca niște miraje ale trecutului, ne fac puțin să devenim nostalgici, iar în secunda doi dezertăm, adăugând încă o vizualizare pe YouTube hiturilor electronice, superficiale (știați că fanii trupei Queen au făcut un apel către toți internauții pentru a asculta mai des hiturile trupei și a depăși vizualizările „melodiilor” ca Gagnam Style sau Harlem Shake?). Sigur, asta se numește evoluție, dar unde o vedeți atunci când tinerii pică până și simulările de la BAC? – acum ceva ani așa ceva era chiar de neconceput, dar de ce să îți faci eseul la română când el există deja pe Google? Trebuie să avem cel mai nou model de iPhone, să avem Mărul în buzunar, dar cei mai mulți deținători ai unui astfel de produs au auzit de inventatorul său doar când acesta a murit (Steve Jobs nu a terminat niciodată vreo facultate și a inventat Apple utilizând cunoștințe de la un curs de caligrafie, iar ani mai târziu a fost concediat din propria companie și reangajat după ce a inventat NeXt-baza MacIntosh și PIXAR, iar noi suntem la pământ după teza la matematică).

Tehnologia e folositoare, este mărturia evoluției. Noi doar susținem această mărturie, suntem undeva în spate, marii consumatori. Haideți să (re)devenim și noi mărturii ale evoluției, haideți sa redevenim oameni!

Foto: Andreea Dogaru

Carmen Pălimariu

Este lăzăristă iubitoare de filme bune, muzică, literatură şi cel mai important, scris. Consideră că în orice scriem sau creăm lăsăm o parte din noi, fie că e vorba de un bileţel, o carte sau o pictură, fiecare poartă ceva din personalitatea noastră, aşa că ea îşi inserează personalitatea în LZR. Pentru detalii, nu ezitaţi să-i citiţi articolele.