Quentin Tarantino lovește din nou!

Ne convingem pentru a nu știu câta oară că Quentin Tarantino este inegalabil, prin definiție. De la Reservoir Dogs până la noul titlu autoritar cu un Jamie Foxx feroce și cu un Leonardo diCaprio infatuat, regizorul non-conformist propune noi intrigi, noi personaje cu destine și răzvrătiri autentice, care își răscumpără libertatea, drepturile, demnitatea, iubirea prin mijloace total neortodoxe. Pur și simplu nu vrea să se lase mai prejos, noua peliculă a lui Tarantino are și de această dată șanse crescânde să domine topul cinematografic și nominalizările/eventualele premii Oscar.

 Django Dezlănțuit, sau pe numele lui original, Django Unchained, este o incursiune de aproape trei ore în lumea sângeroasă, materialistă și aridă a Americii de dinainte de Războiul Civil, vreme în care sclavia era intens promovată, criminalii și vânătorii de recompense mișunau în voie, afișele cu Wanted Dead or Alive erau încă lipite de secțiile șerifilor, iar Ku Klux Klanul se afla în plină epocă de glorie. Django, numit ulterior foarte sugestiv Freeman, un fost sclav negru, învață să mânuiască armele și răzbunarea și, alături de un dentist german actualmente vânător de recompense, dr. King Schultz, purcede spre eliberarea soției sale, Broomhilda, bineînțeles fiind nevoit să înfrunte numeroase pericole în calea lui, remarci rasiste cât cuprinde și violența unei societăți purificate din punct de vedere etnic, dar nu și etic, care se mândrește cu superioritatea divinității.

 Și de aici începe o alergătură prin plantații și munți din Texas și Mississippi. Umorul negru al personajelor, marcă înregistrată a regizorului și utilizată cu finețe în toate creațiile sale, nu lipsește nici aici, fiind mai vehement, mai atroce, mai fățiș. Sângele tipic lui Tarantino care țâșnește ostentativ și gloanțele care ricoșează denunță acea violență neobișnuită, insolită, chiar macabră, ușor austeră, însă nu are frivolitatea celei din Pulp Fiction. Schimbările bruște de cameră și slow-motion-ul rarefiat creează o atmosferă de sălbăticiune, în care protestul, de altfel galant, al personajelor pare extras dintr-un conflict tăcut al gangsterilor. Trebuie neapărat să menționez că diCaprio face un rol absolut excelent, cu siguranță unul dintre cele mai bune din întreaga sa carieră; postura de proprietar al unei plantații imense din sudul Americii, pasionat de luptele dintre negri și de frenologie, îl prinde extraordinar, trecând de la stări de politețe și larghețe calculată până la furie covârșitoare, în care luciditatea se luptă să recapete controlul. Și Christoph Waltz e foarte bun, în rolul dentistului care nu uită niciodată de formalități, Samuel L. Jackson scoate la iveală o latură umoristică și în același timp ucigașă a talentului său actoricesc, fiind un negru iubitor de albi cu replici inteligente. Cât despre Jamie Foxx, Django în carne și oase, s-a contopit bine cu ceilalți pe fondul tensiunii rasiale, chintesența filmului. Melanjul a fost subit, dar asta l-a făcut uimitor.

 Dar, orice-ar fi, să nu uităm niciodată: The D is silent.

Eliza Raicovescu

Este elevă în Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. Adoră literatura și muzica, scrie din dorința de a însufleți cuvintele și de a conferi lucrurilor un sens unic, original și sincer. Pentru detalii, contactați serviciul clienti.