Coincidențe

Îl vede de când intră în metrou… Îi place cămașa lui, poate și părul plin de cârlionți. Nu poate nici ea să treacă neobservată, parfumul și fusta înflorată atrăgând atenția tuturor. Știe că a văzut-o, așa că profită de moment și zâmbește, continuând să meargă. Se pare că așteaptă același metrou… Ea coboară la capăt, are timp să citească niște pagini din cartea pe care nu ar vrea să o termine niciodată. Îi mai aruncă priviri timide, gândindu-se că el nu își dă seama, că poate nu o privește. Şi el face, însă același lucru prin intermediul geamului din față. Niciunul nu are curajul de a se băga în seamă, chiar dacă amândoi ar vrea asta.

Ambii coboară la capăt, la Pipera. Îi e poftă de o cafea dulce, dar vede cum el se apropie cu pași grăbiți de magazin. Nu își mai cumpără și ea, i se pare penibil, motiv pentru care urcă repede pe scările aglomerate, încercând să își facă loc prin mulțime. Nu știe că el a observat-o, oricum coincidenţa ar fi prea mare ca el să o ia în aceeași direcție. Dar da, parcă o urmărește în orice face, parcă e un joc în care el trebuie să o prindă. Se gândește că este, însă, un motiv pentru a o băga în seamă, chiar dacă ea nu l-ar auzi din cauza căștilor date la maxim. De ce nu găsește, totuși ea ceva de discutat? Doar nu mai ține cont de faptul că „Băieții abordează primii fetele” când știe că în orice secundă el ar putea să o ia pe alt drum și să nu îl mai vadă niciodată pe băiatul cu părul creț. Și atunci, de ce să nu se întoarcă, să îi zâmbească și să îi spună „Bună”? Riscă să îi verse cafeaua din paharul de plastic pe cămașa drăguță cumpărată special pentru interviul la care urmează să se ducă și să nu îl mai vadă niciodată, dar știe că a încercat. Știe că nu a așteptat degeaba de la Unirii până în Pipera ca tipul grăbit să meargă singur în continuare… Se gândește că nimănui nu i-ar displăcea să vorbească cu cineva la 7.34 dimineața, când toată lumea este stresată din cauza reacției șefului la faptul că au întârziat 4 minute… Ei i-ar plăcea ca cineva să se întoarcă din senin și să îi zâmbească într-o zi așa de friguroasă, chiar dacă habar nu ar avea cine este acea persoană și de ce a ajuns să zâmbească necunoscuților la o oră așa de matinală.

Fără să își dea seama, el nu mai este în spatele ei, nu mai simte mirosul de cafea amestecat cu parfumul lui și nici nu mai aude sunetele produse de pantofii proaspăt curățați. Știe că de la intersecție a încetat să mai meargă pe același drum, dar era concentrată la ce să îi spună, astfel încât s-a gândit că poate lucrurile în comun erau doar niște coincidențe și că pe  acel el din metrou l-a pierdut de la primul semafor… Continuă să își târască picioarele, gândindu-se că o simplă călătorie cu metroul, un băiat cu părul creț și niște gânduri încurcate i-au făcut dimineața mai bună.

Foto: Andreea Dogaru

Teodora Burete

iubește să scrie, deoarece consideră că este cea mai bună metodă de a-și crea propria lume desprinsă de realitate. De asemenea, muzica, desenul și cititul sunt obiceiurile care o ajută să se relaxeze în orice moment.