Fetele zînei Floarea-Soarelui

Se spune că a existat o vremea când zînele se ocupau și cu altceva decât ursitul; erau toate dodoloațe, socializau excelent cu zburătorii și mâncau noaptea înainte de culcare semințe de cânepă.[1]Dar, mai presus de orice, aveau niște podoabe capilare cât căpițele de fân, care atunci când zburau se agățau prin toți mărăcinii Bărăganului. Așa că au inventat spicurile.[2]

Se face cam așa:

Întâi te piepteni. Dacă nu te împaci cu dinții falși sau ai coșmaruri cu bunicul și proteza lui, n-o face. Dacă ai părul rar, ai grijă cum îl așezi sau să porți căciulă/glugă, îngheață groaznic cheliuța. Poți începe de sus, de la mijloc sau chiar de jos, metoda e aceeași. Oricum preferi, alege o porțiune de par și împarte-o în trei.

PASUL 1

Partea din dreapta o treci peste cea din mijloc și o tragi spre stânga. Dacă nu e părul tău fii gentil(ă). Dacă e al tău faci cum vrei. Ar trebui să arate ca mai jos. Nu da drumul părții din mijloc, care acum stă pe dedesubt, decât dacă vrei volum. Ea controlează dacă la final o să arăți ca prințesa Sisi cu diadema furată.

PASUL 2

Partea din stânga vine peste cele două, spre dreapta, cu capătul între cele două.

PASUL 3

Acum alege încă o porțiune, din dreapta dacă la pasu 1 ai împletit din dreapta sau din stânga dacă nu. O vei trece peste, cu capătul între părțile notate cu 1 şi 2. Și ca să nu avem patru fâșii și doar cinci degete, ce a venit acum se unește cu 1, iar 2 vine peste ele, între 1 și 3.

PASUL 4

Destul de multe numere. Acum facem același lucru și din stânga, adăugând păr peste 3. Va veni peste cele două fâșii din extremitatea dreaptă și se va uni cu ce e deja din mijloc, așa cum am făcut și în dreapta. Bucata de păr care vine peste nu va fi niciodată în exterior!

PASUL 5

Iei din nou din dreapta, adaugi peste ce ai în mijloc, unești și nu uita să ții strâns. Începe să se contureze deja.

PASUL 6

Continuă din nou și din nou, încearcă se iei simetric din ambele părși și să le îmbini, să nu lași să se vadă părul de dedesubt, cum am făcut noi.

 

PASUL 7

Când aproape termini, ar trebui să arate cam așa :

 

 

PASUL 8

Când ajungem la capăt, împletim cum făceam când eram mici și aveam ponei imaginari.

 

PASUL 9

Și asta a fost !

 

Foto: Andreea Dogaru

Deținătoarea degetelor: Anișoara Bîrsan

Deținătoarea bălaie care s-a lăsat trasă de păr: Oana Cristea


[1]  Cânepa românească este inocentă, poate doar puţin mioapă, așa că trebuie să stai foarte aproape de cel cu care ești în încăpere pentru a fi sigur că înțelegi și simți pe pielea ta ce vrea să-ți transmită.

[2]  De fapt l-au copiat după modelul grâului, dar cine vrea sa se pună rău cu vreo zînă care pe vremurile noastre șomează și e destul de nervoasă în marea majoritate a timpului?

 

Nichita Milodin

Este elevă în Gh. Lazăr și la liceul de zîne în secret. Pasiunile ei sunt dolcele farniente, dubioșenile și frumosul din grotesc. Scrisul e exhibioționism. Ca la circ, jonglerii toți au hainele pe ei.