Beție din neant…

Stau și mă gândesc la trecerea timpului. Am ajuns în 2013, în sfârşit. Și totuși? De ce nu reușește acea aromă dulce, pe care o simțeam de obicei când era petrecere, să mă înveselească și să mă facă să mă simt în al nouălea cer. Nu am băut decât un pahar de șampanie, și totuși simt că ceva e neînregulă. Simt acea căldură ciudată în mijlocul pieptului. Greața mă forțează să mă duc la baie. Vomit! Să fie de la mâncare? Probabil. Am mâncat mult, dar asta nu explică amețeala și căldura care simt că îmi cuprinde fiecare părticică a corpului. Sunt beat! Cum s-a întamplat să-mi spuneți voi. Inima începe să îmi bată din ce în ce mai repede. O privire în jurul meu mă face să mă calmez. Sunt tot în camera mea. Patul se cam mișcă sub privirea mea copleşită de oboseală. Nu e cutremur. Să fie mintea, încercând să îmi joace o festă? Fără doar și poate! Nu am curajul să mă ridic. Îmi simt picioarele grele. Patul începe să se liniștească. Totul pare să revină la normal. Mă apropii de marginea patului. Cu un gest pe care-l simt sinucigaș mă ridic în picioare. Aud trosnituri din interiorul corpului. Mă sprijin de perete și ajung la telefon. Tastez numărul EI. Ea este cauza a tot ce mi se întamplă. Îmi răspunde căsuța poștală. Îi las un mesaj scurt: „Adio!”.

Închid receptorul, mă bag înapoi în pat și îmi aștept sfârșitul. Eram beat din neant. O beție de care nimeni nu se vindecă. Odată ce ai băut din elixirul iubirii neîmpărtășite ești condamnat. Închid ochii și o visez. Ea este cianura mea. Un suras îmi apare pe buze și mă cuprinde acel sentiment de final. Asta a fost. Văd o lumină, dar nu este albă așa cum mă așteptam, este roșiatică. Nu este lumina unei ieșiri, este un glob de lumină. Se apropie de urechea mea si îmi șoptește:
„Nu-i așa că acum regreți că m-ai întâlnit?”

Era o voce cunoscută. Era vocea EI. Ultimul glas pe care se pare că îl voi mai auzi vreodată. Un sentiment de spaimă mă încearcă. Știam ce urma. Era momentul etern în care ecoul vocii ei îmi rasună puternic în minte. Un moment nesfârșit, infinit, nemărginit…