„Hai să facem stele pătrate, să nu ne despărțim niciodată!”

Totul e perfect, nu? El a venit la tine, ziarele au scris toată săptămâna despre cum cineva cumpără la bucată luna și apoi o transformă într-un paralelipiped cu unghiuri perfect selenare. Ce poate fi mai minunat de atât, în afară de faptul că de la atâta privit pe sus ai și uitat că teza la mate e azi.  Dar nu pare a fi o mare problemă, având în vedere faptul că toți suntem pregătiți pentru a trece peste aceasta etapă încă de când ne-am dat seama că a ști matematică e ceva vital. Mai ceva ca aerul. Nu? Nu.

Unde matematică nu e…

După ce ne-am convins, unii mai târziu, alții mai devreme, că nu putem face schimb oxigen-dioxid de carbon cu mediul atâta timp cât nu știm cât face (2+4) cu căciuliță=0 ¹, tot ce mai rămâne de făcut e să ajungem acasă și din când în când să mai desenăm niște vectori pe lângă veșnicele inimioare de pe caiet sau să calculăm determinanții unor matrici cât timp așteptăm să se usuce oja bordeaux de la mâna stângă.

Și în caz că vă simțiți copleșiți de noțiunile noi și încurcate, trebuie să țineți minte că și chineza își are rolul ei în viața noastră: să avem impresia că lucrurile care seamănă toate între ele sunt la prima vedere greu de descifrat. Dar dacă ne dăm jos ochelarii de cai și alte rumegătoare, concluzia pe care o tragem este că orice învățăm în liceu la matematică e același lucru cu ce știam deja, spus doar în cuvinte mai complicate. Ce se rezolva într-a noua cu vectori și în clasa a zecea cu afixe, în a unsprezecea se face cu matrici și determinanți, iar în ultimul an cu integrale.

Iar de aici putem trage concluzia că viața de adult, cu cât ajungem mai aproape de ea, cu atât devine un înveliș pompos și generalizat pentru sufletul de copil. Iar dacă sărim direct la ultimul strat, riscăm să pierdem ceea ce eram noi în mare, toate lucrurile care contau pe care le-am cunoscut ca niște homo ludens.

La fel cum în matematică, dacă înveți doar integralele direct, fără să treci măcar cu privirea (dacă nu mai mult) peste alte raționamente matematice, iar la bac se întâmplă să le uiți și nu știi să rezolvi în alt mod, o să cam pierzi puncte. Nu să cunoști o anumită metodă de rezolvare contează, ci să îți pliezi matematica după propria ta persoană, după modul tău de a o înțelege, după micul tău dicționar de traducere din tartăcuță. Privind-o așa și nu strict ca materie de școală, matematica nu e doar o limbă străină sau o artă de a desena și întelege, ci un mod de viață după care cu toții funcționăm de când ne trezim până când murim. Și chiar mai departe: sufletul este infinit, nesubjugabil și doar 1/∞ e caz exceptat!

Nichita Milodin

Este elevă în Gh. Lazăr și la liceul de zîne în secret. Pasiunile ei sunt dolcele farniente, dubioșenile și frumosul din grotesc. Scrisul e exhibioționism. Ca la circ, jonglerii toți au hainele pe ei.