Ce filme să-i cerem Moșului

Având în vedere faptul că tocmai se termină anul, și că poate v-ați plictisit și voi să vorbiți cu prietenii despre filme plictisitoare pe care deja toată lumea le știe, ne-am gândit să vă oferim pe scurt o listă a câtorva dintre cele mai vizionate filme ale acestui an, pe care dacă nu le-ați văzut, ar fi bine să puneți mâna s-o faceți:

The Hunger Games, în regia lui Gary Ross. Într-un viitor distopic, Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence) se oferă să-i ia locul surorii sale în violentul concurs „Jocurile foamei”, organizat atât din distracțtie pentru stăpânitori, cât și din dorința de pedepsire a celor stăpâniți, din districtele supuse din care ei racolează competitori. Fata trece prin diferite încercări menite să arate că prin voință și perseverență se poate obține orice. Efectele speciale sunt spectaculoase, iar actorii joacă bine, îmbinând surprinzător de plăcut aventura cu povestea de dragoste.

Brave, regizori: Mark Andrews, Brenda Chapman și Steve Purcell. Perfect pentru amatorii de animații de orice vârstă, filmul prezintă povestea Meridei (vocea lui Kelly MacDonald), o prințesă arcașă rebelă care face o alegere greșită și este nevoită să treacă prin multe probleme pentru a îndrepta lucrurile. Menit să ilustreze că magia există și este aproape de noi, pelicula arată, de asemenea, că ambiția este esențială în orice ai face, însă o face într-o manieră distractivă, prin intermediul personajelor de desen animat.

Foto: stereogum.com

Breaking Dawn 2 încheie saga Twilight, în regia lui Bill Condon si cu actori ca Robert Pattinson, Kristen Stewart sau Taylor Lautner în roluri importante. După naștere lui Renesmee, Cullen-ii cooptează alte clanuri de vampiri pentru a o proteja de amenințarea Volturi-lor. Deși scenariul lasă de dorit, efectele speciale salvează filmul și îl transformă într-un final apoteotic al poveștii.

The Avengers, regizat de Joss Whedon. Nick Fury (Samuel L. Jackson), liderul S.H.I.E.L.D, adună o echipă formată din cei mai celebrii eroi Marvel, ca Omul de fier, Incredibilul Hulk, Căpitanul America etc. pentru a-i ține piept lui Loki și armatei sale și a salva pământul de aceștia. Producția are niște efecte speciale superbe și este ideală pentru admiratorii eroilor Marvel, reunind unii dintre cei mai simpatizați actori.

• Și nu în ultimul rând, Ted, în regia lui Seth MacFarlane, cu Mark Wahlberg în rolul lui John Bennett, care, ca rezultat al unei dorințe de Crăciun, reușește să-și aducă la viață unicul prieten din copilărie, pe ursulețul său de pluș (care dă și numele filmului) și a cărui voce este interpretată de regizor. Cei doi cresc împreună, însă problema cea mare apare atunci când John este nevoit să aleagă între Ted și prietena sa, Lori (Mila Kunis). Deși pe alocuri povestea e trasă de păr, actorii joacă foarte bine, iar efectele sunt grozave (având în vedere faptul că un urs de pluș supradimensionat se mișcă și fumează ierburi).

Acestea sunt unele dintre filmele produse în 2012 și despre care toată lumea vorbește cu admirație și simpatie. Aproape că nu mai puteți participa la o conversație normală fără să fi văzut măcar unul din ele, fiind must-see-uri ale sezonului. Așa că terminați-vă temele și puneți-vă pe vizionat!