Tarja Turunen revine la București

Numele sună cunoscut, dar nu are totuși nici o legătură cu filmul de la Disney. Beauty and the Beat este numele evenimentului organizat de Phoenix Entertainment, bazându-se pe concertul Tarjei Turunen.

Orice rocker care se respectă trebuie să fi auzit de ea, dacă nu, cel puțin de celebra trupă Nightwish. Pentru necunoscători, Tarja este o cantăreață de metal simfonic de origine finlandeză. Alături de Nightwish a petrecut mare parte a carierei sale, dar a continuat să susţină şi concerte la operă. Cu toate acestea, a renunțat la trupă din cauza micilor neînțelegeri care s-au ivit, atunci când ceilalţi membri au decis să abordeze un stil muzical ceva mai comercial.

Sursa: www.bewhere.ro

Nedorind să renunțe la visul ei de cântăreață, a început o carieră solo, reușind astfel să îmbine muzica clasică cu metalul într-un mod subtil și grațios. Pentru a dovedi că nu era dependentă de Nightwish și că această carieră solo va avea un mare succes, a organizat un nou turneu la începutul lui 2013 numit „Beauty and the Beat Tour 2013”.

Unul din concerte va avea loc la București, pe data de 11 aprilie. Tarja Turunen va urca pe scena Sălii Palatului însoțită de peste 70 de instrumentiști, membrii unei orchestre simfonice de excepție. Din concert nu vor lipsi cele mai cunoscute piese ale artistei, melodii ce au propulsat-o nu doar în topurile internaționale, ci mai ales, în inimile fanilor.

Deci dacă vă place muzica clasică presărată cu o tentă puternică de metal, trebuie neapărat să vă luați un bilet, cel mai ieftin fiind de 90 de lei. Biletul VIP este în valoare de 195 de lei-un preț mic, dar o valoare imensă, ar spune orice fan care se respectă. Acestea pot fi achiziționate de pe site-ul Eventim.

See you there!