Ziua Porților Deschise la Lazăr

La ce liceu să mă duc? Sunt destul de singură că asta este întrebarea care se strecoară în mintea oricărui elev de clasa a VIII-a și se amplifică pe măsură ce momentul în care trebuie să completeze fișa aceea cu sute de poziții și opțiuni se apropie. Și cum suntem un liceu de renume, zvonurile și vorbele nu ne-au ocolit. Pe „vremea mea”, știu că cele mai frecvente erau la modul „acolo cică sunt numai fițoși”; „acolo am auzit că nu fac altceva decât să invețe”; „acolo nu se învață deloc”; „acolo bla bla bla”. Tocmai de aceea, Ziua Porților Deschise își propune să dezlege cumva toate misterele astea legate „Liceul de lângă Cișmigiu” și să le arate viitorilor boboci Lazărul așa cum este el.

Anul acesta, Ziua porților deschise a avut loc vineri, 8 iunie. Câteva sute de fețe curioase au umplut sala de festivități. Impresionant mi s-a părut să privesc reacțiile lor când se uitau la filmulețele realizate în cadrul proiectelor noastre pe care le-am arătat, când se plimbau pe holurile liceului, când vedeau curtea interioară sau laboratoarele noastre. Au avut ocazia să pună toate întrebările pe care le au legate de liceu și să afle tot felul de lucruri care ar putea avea un efect decisiv în decizia pe care o vor lua. Eu recunosc că habar n-aveam de ideea de proiecte, și de tot ce poți să faci aici având doar dorința de a te implica în ceva.

Având în vedere că toată activitatea a avut loc în doar două ore, fiindcă liceul trebuia pregătit pentru alegerile din weekend, pot spune că Ziua Porților Seschise a fost un succes. Organizat de clasele a X-a C si a IX-a E, proiectul a reușit probabil să scoată din ceață mințile viitorilor noștri boboci. Ceea ce era cel mai important ca ei să înțeleagă e că aici îmbinăm utilul cu plăcutul, și că orice tip de persoană ai fi, vei găsi aici oamenii cu care vei face din anii de liceu cele mai frumoase amintiri. Că doar așa și este, nu?

Alina Iacob

Sunt elevă în Colegiul Național Gheorge Lazăr. Scriu așa cum visez: fie noaptea, fie în autobuz; rezultatul mă surprinde întotdeauna. Nu aș vrea să cred că scriu în van, și mă feresc de abordări ale subiectelor banale. Cred că am ceva de transmis, altfel nu aș scrie.