Să înceapă vacanța!

A mai trecut un an școlar; un an școlar ce s-a terminat mai târziu decât de obicei, în care am avut o săptămână „altfel” cu activități, „altfel”, cu colegi la fel de dornici și așa mai departe… știți voi cât de „altfel” a fost, pentru lăzăriști, în condițiile în care la noi „altfel” e „la fel” mereu, cu toate activitățile, concertele și invitații pe care îi avem. Absolvenții de clasa a VIII-a se pregătesc săptămâna următoare de examinarea națională, iar cei de clasa a XII-a sunt în mijlocul „bacului”, sforțându-și creierașele ca să treacă de eternul clișeu al „examenului maturității”. O să pretind că înțeleg ce are de-a face maturitatea cu acest examen care e mereu în schimbare și niciodată pe cât de bun s-ar vrea a fi și aș vrea să zic că eu am de gând să mă bucur de vacanța asta. Știu că îmi va fi dor de rutina școlii și de colegi, dar ca să realizăm cât importanți sunt aceștia trebuie să fim despărțiți un timp, nu?

Și dacă tot sunt aici, la vacanță, am fost rugat de redacție să nu vă uităm nici pe voi, cei care ne citiți și să vă urăm o vacanță plăcută sau o vară frumoasă. Aveți totuși grijă la soare, caniculă, secetă, inundații, alunecări de teren… stați… am deviat puțin. Distrați-vă și nu uitați să zâmbiți!

O vară frumoasă și vacanță plăcută! Pe noi ne găsiți tot aici, nu luăm vacanță de la scris!

Dragoș-Robert Neagu

este editorul-șef adjunct al Revistei LZR și este pasionat de domeniul jurnalistic, de design grafic, de internet și social media. Scrie din când în când de plăcere; este o persoană mai dificilă când vine vorba să lucrezi cu el și stă foarte prost cu deadline-urile, dar e ambițios.