Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu”. Un liceu mediu, cu elevi medii, note medii şi colectiv mediu (nici prea rău, da’ nici prea bun) => un mediu de talie medie.
De când cu noul paznic, TV-iştii sar gardul pentru a-şi procura hrană ieftină şi proaspătă din Lidl-ul de vizavi.TV-iştii sunt nişte specimene simple: suferă non-stop de foame, sunt mereu la vânătoare de câte ceva (fie „o ţigare”, fie un foc, fie un leu), stau treji până târziu numai ca a doua zi să se plângă de oboseală şi somn etc.
Băile sunt unisex, cu toate că scrie pe ele „femei” și „bărbaţi”; curtea şcolii este populată de vegetaţie; rozătoare şi câini (câte o generaţie nouă cu fiecare an ce trece) care îşi fac cuib / adăpost printre chiştoace și ambalaje de mâncare.
O nouă generaţie, un nou obicei. Bobocii, bineînţeles, privesc acest liceu cu mai mult entuziasm decât noi ăştia mai mari. E un habitat nou pentru sufletele lor proaspete. În următorii doi ani, totuşi, se vor maturiza enorm, atât fizic cât şi psihic; vor vedea că liceul ăsta nu mai este ce a fost odată, că activităţile extraşcolare de acum nu sunt nici pe departe la fel de solicitante şi atrăgătoare cum erau înainte.
În fiecare liceu există mai multe categorii de elevi (cu mici încrengături ce li se adaugă). Sunt cei care îşi dedică timpul petrecut la şcoală învăţatului, concentrându-se numai pe carte (= tocilarul), cei fără vreun scop, fără o noimă anume, ce vin numai pentru a mai schimba o vorbă-două cu anturajul (= MiSeRupistul) şi cea de-a treia categorie: cei care conştientizează cu fiecare an ce trece că bacul este aproape, însă nu iau măsuri (= TV-istul tipic). Aceste genuri diferă probabil de la liceu la liceu, datorită varietăţii bogate de personalităţi care creează esenţa respectivei școli…
Aparent, nu se ştie mai nimic despre secera şi ciocanul de pe desenul în stil anii ’80 (dacă nu chiar mai mult) prezent pe clădire. Se presupune că a rămas o parte integrală a institutului de învăţământ „Tudor Vladimirescu” – nefiind un subiect controversat, va rămâne un mister.
„Tudor Vladimirescu” este un liceu şi atât.