O lăzăristă ajunsă în Olanda la Drept (HotNews.ro)

Ana Iacob are 19 ani si urmeaza cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Groningen din Olanda.

Sursă foto: Hotnews.ro

 Anul acesta a absolvit Colegiul National “Gheorghe Lazar” din Bucuresti si impreuna cu parintii a decis sa mearga la o facultate in Olanda care “este foarte bine clasata in Europa in Top 500” si care ii acorda si referinte la angajare. In paralel, urmeaza si Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, “pentru ca, daca nu ma adaptez acolo, ca e si asta un risc, sa am o poarta deschisa aici, sa ma intorc”. Dupa primele saptamani de studiu la Universitatea Groningen, Ana Iacob a povestit pentru HotNews.ro cum se desfasoara cursurile, care este orarul, dar si care este costul vietii. 

Cititi mai jos scrisoarea integrala trimisa de Ana Iacob:

Primele cursuri

In primele zile de curs, profii ne-au zis cam ce asteapta de la noi, cum vor fi examenele, cum trebuie predate temele, informatii generale. Ne-au dat o lista cu materialele de lucru, pe care a trebuit sa ni le cautam singuri, am avut insa surse si indicii cum le putem lua. Totul este computerizat, suntem notificati in legatura cu orice prin internet, este site-ul facultatii la care avem acces cu numarul de student personal. Tot pe internet se afiseaza si notele.

Orarul

Am un orar foarte lejer. Nu cunosc orarul decat pe primul semestru, in care luni nu am cursuri, dar asta a depins doar de mine. Am avut sansa sa fim scutiti de cursul de engleza de pe primul semestru, daca aveam un nivel destul de ridicat la un test pe care l-am dat in prima saptamana. Cum l-am trecut, mi-am prelungit weekendul cu o zi :). In celelalte zile, la fel, nu am prea multe ore, incep mereu la 11:00 si termin orele maxim la ora 15:00. Studiez totusi dreptul si am foarte mult de citit acasa. Compenseaza acest fapt.

Profesorii si modalitatea de predare

Sursă foto: Hotnews.ro

Profesorii sunt tineri si mereu disponibili cand ai nevoie de ei. Cum noi trebuie sa pregatim in avans materialele de citit si temele (la anumite materii), fata de orele de curs, daca avem intrebari le putem trimite prin mail, la care primim raspuns in cel mai scurt timp posibil. Cursurile sunt facute pe baza unei prezentari powerpoint, care este postata pe net cu cateva zile inainte de curs. Mereu avem idee despre ce se va vorbi la curs. Fireste, fiecare profesor are stilul sau de a preda, la care noi trebuie sa ne adaptam. Totusi, se asigura de fiecare data ca am inteles si sunt deschisi la orice fel de propunere. Avem seminarii (workshopuri) unde punem in aplicare tot ceea ce invatam la cursul propriu-zis.

Colegii de facultate

Colegii de peste tot din lume, inclusiv America sau Canada. Ceea ce am observat insa, cei mai multi sunt din Spania si Germania, urmati indeaproape de cei din Bulgaria. Nu prea am cunoscut romani aici, doar vreo 3 sau 4. Toti au fost foarte prietenosi si deschisi si chiar nu am avut nicio problema in a ma adapta. Pana la urma toti eram in aceeasi situatie: studenti intr-un oras nou, cu foarte multi oameni noi. Ne-am imprietenit foarte repede si de multe ori studiem impreuna. Asta imi place foarte mult, nimeni nu e pentru el, toti se ajuta intre ei. O data la doua zile, spre exemplu, inchiriem la biblioteca o “sala de conferinte”, unde comparam temele intre noi, invatam sau pur si simplu intrebam ce nu ne este clar.

Despartirea de familie 

Am fost intotdeauna entuziasmata de ideea de a pleca in strainatate, de a studia altundeva decat ‘acasa’, cu tot ce implica acest lucru, inclusiv ideea de a trai singur si de a fi pe cont propriu. Dar cu o saptamana inainte, grijile au inceput sa apara, nici eu nu imi dadeam seama de ce, cred ca doar ideea de inceput nou ma speria. Bineinteles, a venit si ziua despartirii, la aeroport cu lacrimi de crocodil, au venit niste prieteni sa ma conduca, ceea ce a facut lucrurile si mai complicate. Am avut noroc ca parintii mei au venit cu mine sa ma ajute sa acomodez. Orasul mi-a placut enorm, este micut (totul se masoara in minute), dar are tot ce trebuie, este foarte compact. M-am obisnuit foarte repede si prefer acum acest oras decat Bucuresti. Totusi nu ma vad locuind aici dupa ce termin studiile.

Locuiesc intr-un camin de studenti, fapt care are si avantaje si dezavantaje. Camera este mica si la inceput a trebuit sa fac niste mici modificari ca sa o fac sa para “acasa”, dar acum m-am obisnuit. Facultatea este impresionanta, cladirea dateaza din 1614, dar este intr-o forma foarte buna si este foarte frumoasa, la fel si salile de curs.

Sursă foto: Hotnews.ro

Taxa de scolarizare si alte cheltuieli

Taxa de scolarizare pe an e 1.700 euro. Cazarea e 300 euro pe luna. Cheltuielile mele personale nu depasesc 250 euro. Nu e foarte scump orasul, aproape ca in Bucuresti. Trebuie doar sa iti faci un plan si sa iti stabilesti prioritatile si oricine se poate descurca.

Urmez si cursurile faculatii din Bucuresti si deocamdata e destul de simplu, pentru ca multe cursuri coincid. Pe viitor voi vedea, deocamdata nu pot sa ma plang de nimic.

Nu mi-am dat seama cat de diferit avea sa fie de liceu. Inainte aveam totul la dispozitie, acum a trebuit sa ne descurcam singuri, cum am zis mai sus, cu manualele, cu inscrierea la cursuri, la examene. Nu mi-a luat mult timp sa ma obisnuiesc insa. Ma asteptam sa fie asteptari mai ridicate, ceea ce s-a si intamplat”.

Intr-un interviu acordat HotNews.ro inainte de sustinerea Bacalaureatului 2011, Ana Iacob a declarat ca in Romania o nemultumeste “cum evolueaza totul, de la educatie si pana la cum evolueaza tara“. Asa ca s-a consultat cu parintii si, impreuna, au ales Olanda, “unde sunt preturi destul de mici pentru studiu“. Taxele de scolarizare sunt in jur de 2.000 de euro pe an, iar in ce priveste cazarea a ales sa stea la camin, “pentru ca asa cunosc mai multi oameni si este mai usor si cu invatatul”.

Sursă foto: Hotnews.ro

Absolventa a Colegiului National “Gheorghe Lazar” din Bucuresti, Ana Iacob nu a fost singura din clasa ei care a ales o facultate din alta tara. Cel putin trei fosti colegi de clasa isi continua studiile in Marea Britanie, iar ea este singura din grupul ei de prieteni care a ales Olanda. Motivul principal al acestei alegeri: “facultatea este foarte bine clasata in Europa in Top 500 si am si referinte“. “Universitatea are relatii foarte stranse cu marile companii. In sensul ca, daca ai note foarte bune si inveti bine, ei te recruteaza, nu trebuie sa iti cauti tu singur loc de munca. E o mare sansa sa fii angajat inca de pe bancile scolii“.

Certificatul de limba engleza, activitatile extrascolare si nota de la Bacalaureat au fost conditiile pentru a fi admisa la Facultatea de Drept a Universitatii Groningen din Olanda. Inainte de a da Bacalaureatul, Ana Iacob spunea ca vrea sa urmeze in paralel si cursurile Facultatii de Drept de la Universitatea Bucuresti. “Pentru ca, daca nu ma adaptez acolo, ca e si asta un risc, sa am o poarta deschisa aici, sa ma intorc“.

Articol preluat de pe http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10693323-student-roman-olanda-facultatea-drept-universitatii-groningen-cum-fost-primele-cursuri-care-este-orarul-care-sunt-taxele-scolarizare.htm?mid=52 .