Toți pentru unul și unul pentru toți, varianta cu cei mai mulți D

Surpinzător, articolul de față nu va fi o recenzie la noul, dar atât de vechiul Cei trei muschetari. Știu, a apărut în 3D, l-am și văzut, nu mi-a și plăcut, finalul poveștii. Deja încep să mă obosească remake-urile de dragul remake-urii. Cum ar spune stimabila Dolores Umbridge (mai sunteți cu mine?), “Progress for the sake of progress must be discouraged”. Plus chițăiala de rigoare.

Dar haide să o facem și pe asta. Ce se numără toamna? Corect. Au crescut copiii și au ajuns la liceu, iar pe noi ne-a cuprins, inevitabil, febra tipologizării și a clișeelor atât de binevenite ca antrenament înaintea sărbătorilor. Brusc, o întreagă comunitate, normală în felul său până în acest moment, începe să se poarte ca o organizație mafiotă. Și, ia zi, cum sunt anul ăsta? Nu știu mă, parcă nu așa buni ca anul trecut. Dar mulți măcar? Mulți, frate, vreo sută în plus. E bine mă, lasă că cresc ei. Da, clar, nu e panică, se fac ei mari.

A doua surpriză a articolului este că nu vorbim nici despre culturi de mac, nici despre recolte de grâu și nici măcar despre hamburgeri puși la dospit. De asemenea, mă voi aventura în a presupune că purtătorii conversației nu sunt și nu vor fi comercianți de nimic. Ba da, greșeala mea, comercianți de păreri tot vor ajunge, odată și odată. O dată la preselecțiile pentru miss și o dată la bal. Deși, dacă mă gândesc mai bine, comercianții nu își vând marfa pe gratis, nu? Decât dacă i-a inspirat un citat în graffiti afișat pe la Universitate, care spune că, dacă arunci semințe în aer, faci cerul să înflorească. Frumos citat, proastă expunere.

Coperta 2 a LZR nr. 1 Decembrie 2010. Vă mai aduceți aminte?

Ideea articolului, graffitizată, ce-i drept, ar vrea să se învărtă în jurul ăstora mici care apar la fiecare început de septembrie, spre deliciul publicului spectator. Dacă ai văzut unul, i-ai văzut pe toți. Trei luni de timiditate ascunsă pe sub bancă, trei luni în spiritul sărbătorilor și încă trei petrecute într-o renaștere perpetuă, asta dacă stimabilul Cătălin Măruță nu îl va pune iar pe Georgel să o pupe pe Georgica în fața bunicii Georgescu. În acest ultim caz, trei luni la mâna destinului, ne pare rău pentru tine. Problema, de fapt, este că noi nu ne mulțumim să le lipim o pancartă cu Bine Ați Venit sau, măcar,  Lăsați orice speranță, voi cei ce intrați. Nu, noi începem cu dezbateri, sondaje de opinie, făcut mișto, desfăcut mișto, pregătit mișto pentru anul viitor. De ce suntem atât de pasionați nu aș reuși să vă spun și clar nu voi încerca, pentru că orice abordare a temei mi se pare un fel de remake la Ani de Liceu, fără acțiuni muncitorești, cu acțiune de secolul vitezei, fără alte frământări în afara deciziei de a lua flori de la Iris sau de la Brebenel și cu Adrian Țuțu în rolul principal (ce ziceați de Dolores?). Pur și simplu nu se face. Pentru că altfel vorbim de dragul vorbei, scriem de dragul scrisului și comentăm de dragul facebookului.

Așadar, să-i dăm cezarului ce-i al cezarului. Să le urăm bun-venit, să ne bucurăm de bal și să ne găsim un hobby, preferabil câte unul de fiecare. Și așa putem încheia un întreg articol, fără să menționăm nici o dată mult mestecatul cuvânt boboci.