Festivalul Usturoiului

Pe 28 octombrie 2011, s-a deschis, pentru o săptămână, ediţia I a Festivalului Usturoiului, organizat de Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București. Elevii din echipa de organizare au anunțat concursurile: „Cursa cu Usturoiul pe limbă”, „Cel mai mare Usturoi”, „Cât Usturoi poţi îndesă în gură?” şi multe altele. Cei care vor participa şi care vor câştiga la toate concursurile vor primi, pe lângă banala diplomă din foi de usturoi, marele premiu, „Usturoiul de Aur”. În timp ce luați parte la aceste concursuri, vă puteţi lăsa căţelul şi părinții în parcul de distracţie „Mega-Usturoiul”, unde vor avea parte numai de surprize.

Astăzi, „Piaţa Usturoiului” din parcul Cișmigiu, în care se desfăşoară festivalul, a înregistrat peste 10.000 de vizitatori, din care 5.000 au participat la concursurile organizate de „Usturorganizaţia”. Din cauza acestei îmbulzeli, organizatorii au fost nevoiţi să cheme echipe japoneze de muncitori, plătite cu 200 de căpățâne de usturoi pe oră, pentru a adaugă pieţei încă două etaje.

Foto: Andrei Lumpan

Până acum nimeni nu a câştigat „Usturoiul de Aur”, toţi participanţii pierzând la „Cât Usturoi poţi îndesa în gură?”.

Tot în cadrul festivalului a fost organizat un târg culinar (cum altfel?), unde puteţi degusta şi cumpăra delicatese gătite în întregime cu usturoi.

Dacă doriţi să degustați aceste mâncăruri, dacă vreţi să participaţi la probe trăsnite, vă aşteptăm săptămâna aceasta, pe Strada Usturoiului Prăjit, numărul 5 și 3/4, la ce oră doriţi, singur sau cu prietenii. Piaţa a fost dotată cu o parcare supraetajată, care deţine 50 de lifturi care vă transportă din parcare, până în inima „Pieţii Usturoiului”.

Biiiiiiiip! O ştire de ultimă oră ne anunţă că vampirii care locuiesc în blocul de lângă liceul nostru au depus o plângere la Primăria Capitalei, revoltaţi din cauza mirosului emanat. Ei ameninţă că vor ataca orașul dacă „Festivalul Usturoiului” nu se închide cât mai repede. Dar dumneavoastră nu trebuie să vă faceţi griji, atâta timp cât purtaţi colierul de usturoi pe care îl puteţi cumpăra cu preţul promoţional de 200 de lei, numai din „Piaţa Usturoiului”.

Foto: Andrei Lumpan

O zi bună! Și vă aşteptăm aici, la „Festivalul Usturoiului”