„Fetiţa cu chibrituri” în variantă modernă

„Oameni buni cu suflet bun” este începutul celebrei polologhii a cerşetorilor, care a devenit cunoscută românilor mai ceva ca Mick Jagger (că tot e în vogă acum „Move like Jagger” a celor de la Maroon5). Partea nasoală nu e cerşitul în sine, în fond se spune că e o ţară liberă unde fiecare are voie să facă ce vrea (că veni vorba, oare ce s-a întâmplat cu flota navală?), dar lipsa de originalitate deja a devenit redundanta şi enervantă.

Nu ieşi bine bine din casă dimineaţa şi în metrou te plesneşte îmbinarea de miresme a cerşetorilor, fără să mai pui la socoteală faptul că ocupă loc preţios în prea mica maşinărie metalică supraaglomerată la orele matinale. Pe cartonaşe vechi de când lumea sunt scrise aceleaşi fraze ponosite, sensibiloase şi extrem de corecte gramatical. Mai un copil mic ca să impresioneze, mai un sugar ca vai de el, ba probleme existenţiale demne de un Arghezi al mileniului 3, cerşetorii reuşesc să primească din fiecare vagon cel puţin 1 leu, deci un tren = un pachet de ţigări. Că nu crede nici dracu’ că dau banii pe „un colţ de pâine pentru copilaşi” şi în nici un caz nimeni nu cade în plasa celor care au acelaşi speech matusalemic.

Măcar era o vreme, acum o mie de ani şi mai mult, când „Am 7 fraţi acasă, mama e în spital şi tata a murit” însemna că cerşetorul x provenea dintr-o familie numeroasă cu o stare materială precară, sau mai bine zis, maică-sa a născut pe bandă rulantă, taică-su era beţiv şi a murit de ciroză şi 2 fraţi mai mici sunt proprii copii. Măcar Clementine purta cutii de conserve pe post de pantofi şi fetiţei cu chibrituri îi ajungeau zdrenţele de pe ea. Dar cum moda îi afectează pe toţi, cum Doamne iartă-mă să nu aibă cerşetorii alte ţoale în fiecare zi (fie ele murdare şi îmbâcsite), şi mai mult decât atât, telefoane ultimul răcnet. Că le-or fi furat, asta e partea a doua, dar măcar au ochiul format şi ştiu ce să aleagă.

În plus recent am aflat că  meseria cerşitului e mai grea decât mă aşteptam. Recent am aflat de o tipă care era cerşetoare ziua şi seara mergea la cumpărături în mall. Cum? Şiretlic şi un talent extraordinar pentru ales ţinuta şi machiat pentru a arăta ca o babă de 60 de ani răzbită de soartă. Că or fi durut-o pe ea picioruşele la sfârşitul zilei, dar, hei, cine ar renunţa la o aşa viaţă lipsită de stres, când mai şi câştigă 5000 lei pe lună?

În fond la ce ne trebuie nouă Cioran, Eliade, legea mişcării, timpurile verbale franțuzești, când ne putem rezerva un loc de pe acum pe trotuarul din faţa Lazărului (ca să ne păstrăm în continuare spiritul viu) sau Piaţa Amzei, unde, vorba aia, condiţii sunt, trai neneacă! Avem biblioteca aproape(în caz că ne loveşte setea de cultură), covrigării, patiserii, Mega Image şi, ca o mică bomboană de pe colivă, Sex shop, că deh, nu a zis nimeni că cerşetorii trebuie să fie şi abstinenţi.

Acestea fiind spuse, e chiar recomandat să muncim şi să ajungem la Oxford, Poli, Arte sau ce mai vrem noi, dar există întotdeauna şi varianta mai mizeră, dar care nu a creat în niciun caz muritori de foame. Nu mai plătim facturi, net wireless e peste tot şi suntem la curent cu tot ce se întâmplă în oraş. So, to be or not to be an Abraham-man1?


1 (argou englezesc) cerșetor care se preface că e bolnav

Silvia Matilda Aștefanei

Este fostă lăzaristă și actualmente studentă la medicină. Deși 90% din prieteni au sfătuit-o să lase Medicina pentru Jurnalism, a decis să păstreze pasiunea pentru scris doar la stadiul de hobby. LZR a însemnat pentru ea „peșteră fără de sfârșit, lumina de la capătul tunelului și marea fără țărm.” Pentru ea LZR e ca pasărea phoenix, renaște pe zi ce trece.