The Smurfs (Ștrumpfii)

Oricine îşi poate aminti desenele animate ale copilăriei ştie că acestea erau cu mult mai bune decât cele de acum, fiind pline de originalitate, amuzament şi chiar suspans. Şi cine nu mai păstrează ca amintire unul dintre simpaticii ştrumpfi pe care-i primeai la Mc în loc de carneţelele cu Hello Kitty sau mai ştiu eu ce joc căruia nici măcar nu-i poţi schimba bateriile? Poate că nostalgia asta m-a atins şi pe mine şi am decis să îi dau o şansă ecranizării care îi readuce pe ştrumpfi în atenţia publicului. În plus, perspectiva unui 3D bine realizat m-a făcut să nu mai stau pe gânduri şi am dat o fugă la cinema.

Dacă la început am avut unele îndoieli în ceea ce priveşte filmul, acestea s-au spulberat într-o clipă, lăsând în locul lor una dintre animaţiile cu adevărat reuşite în care efectele 3D nu s-au lăsat cu nimic mai prejos. Firul acţiunii ajunge să-ţi capteze atenţia când omuleţii albaştrii pătrund din lumea lor de basm în agitatul New York unde schimbă radical viaţa unui cuplu obişnuit, aflat în aşteptarea unui copil. Astfel, cei doi tineri trebuie să-şi împartă timpul între serviciu, viitorul bebeluş şi… poznele ştrumpfilor care nu se tem prea tare de viaţa tumultoasă a newyorkezilor. Pe cât de mici, pe atât de plini de energie, îi poţi surprinde în orice moment modificând cuvintele pentru a-şi auzi numele – aşa că un „te ştrumpfesc”, în loc de clasicul „te iubesc”, sau un „la ştrumpfo-vedere” nu te mai miră după ce te familiarizezi cu limbajul lor neobişnuit. Ajunşi în lumea oamenilor, însă, piticii aceştia vor trebui să-şi salveze posterioarele lor albastre de un vrăjitor care, sub înfăţişarea lui patetică jalnică, este un real pericol pentru lumea lor inocentă.

Personal, recomand acest film tuturor persoanelor care vor să se mai amuze puţin alături de Clumsy, Brainy, Greedy, Jocky, Papa şi întregul lor sat veşnic vesel. Chiar dacă şcoala abia a început, cred că mai putem pune deoparte cărţile pentru încă două ore şi să ne lăsăm pradă unui „happy song” ştrumpfesc, doar să avem grijă să nu-l cântăm „all day long”.